Filmul regizoarei Andrea Arnold pune în scenă o sensibilă reprezentare a travaliului psihoemoțional al copilului la intrarea în adolescență.
Bailey, o tânără fată de 12 ani, care trăiește cu tatăl și fratele ei, este bulversată de vestea căsătoriei iminente a tatălui. Acest eveniment este perceput de copilă ca o amenințare a relației de atașament cu tatăl, o posibilă ‘pierdere’ a tatălui, astfel încât Bailey se opune cu toată forța acestei realități (aproape pe tot parcursul filmului ea neagă că va avea loc căsătoria). Deși tatăl nu dispare din pricina căsătoriei, în plan intern, Bailey rezonează de fapt la semnificația acestei căsătorii, care face trimitere la excluderea din cuplul parental, un moment de criză oedipiană care este revizitat (inconștient) la adolescență (1). Astfel, Bailey nu poate rămâne în ‘cuplul’ fantasmat cu tatăl, care, în ciuda numeroaselor deficite parentale (este abrupt, violent, neglijent față de nevoile unui copil) este totuși persoana centrală din viața lui Bailey care îi oferă protecție, îngrijire, și iubire. Dacă el nu va mai fi disponibil întru totul pentru ea, cum se va descurca?
Răspunsul inițial al fetei este să caute, cu o anumită urgență, o altă ‘familie’, dorind să intre în banda fratelui său, dar și acesta o exclude, pentru că este prea mică. Într-adevăr, lumea fratelui este prea violentă și înspăimântătoare pentru Bailey, care găsește refugiu în lumea animalelor, o lume ferită de complicațiile dureroase ale relațiilor umane. Bailey e atrasă cu precădere de păsări, simbol al libertății, de zborul lor ca o evadare din realitatea terestră. În fapt, acest simbol o va acompania intern să își ia zborul din cuib. Recursul la registrul pre-uman este binevenit, este o resursă de liniștire a anxietății la care Bailey face apel frecvent, ca la un cocon protector într-o lume nesigură și violentă.
În acest spațiu de refugiu intern, într-un câmp liniștit în care Bailey se poate odihni, ea îl întâlnește pe Bird, un personaj magic, care, asemeni ghizilor din basme, o va ajuta pe eroina noastră să traverseze această perioadă solicitantă de creștere. Psihanalitic, el ar putea reprezenta un ‘obiect tranzițional’, aflat la granița dintre lumea internă și cea externă, iar în cadrul relației cu el, copilul poate elabora separarea și adresa conflictele adolescenței (2).
Am putea spune că Bailey îl descoperă pe Bird, o resursă internă găsită-creată (3) de ea însăși, atât de necesară în contextul ei familial și social. Căci deși Bailey este o tânără inteligentă, curajoasă, emoțional ea încă nu are mijloacele necesare pentru a confrunta schimbările survenite și nici relații suficient de acordate emoțional la nevoile ei de creștere (nici tatăl, nici fratele, nici mama ori iubita tatălui nu sunt persoane suficient de susținătoare sau disponibile emoțional). Bailey nu merge nici la școală, nu are prieteni de vârsta ei, nici profesori printre care ar putea eventual avea o formă de ghidare ori protecție.
Absența școlarizării dar și acțiunile de ‘vigilante’ ale fratelui arată absența unei legi protectoare (poliția nu intervine în ajutorul lor) și subliniază riscurile la care mediul social defavorizat, neglijat, îi expune, inclusiv psihologic, pe oameni.
În plan intern, absența acestui cadru protector se traduce printr-un Supraeu fragilizat, o instanță psihică ce are ca funcție să protejeze Eul de intensitatea furiei și a anxietății (limita incestului este însă asigurată). Bailey trebuie așadar să se descurce singură să restabilească o ordine, atât externă cât și un echilibru intern, și este de înțeles că se simte copleșită. Una dintre primele remarci ale lui Bird este recunoașterea acestei sarcini dificile ale fetei, care, de când se știe, ‘a trebuit să se descurce singură’, fără adulți ori legi ori cadre capabile să asigure limite protectoare.
Bird este așadar resortul intern al fetei, care o va ajuta să depășească această criză. Dar cum?
El reprezintă întâi și întâi o forță vitală, într-un moment în care Bailey e în risc să dea bir cu fugiții, simțindu-se exclusă atât de tată cât și de frate, singurele ei ancore relaționale. E o zi frumoasă, totuși. E multă plăcere în viață, totuși. Este jucăuș, țopăie copilărește. Are o funcție anti-depresivă importantă și îi protejează imaginea de sine. Pe tot parcursul filmului o asigură că ‘nu este urâtă’ și vedem cum, după întâlnirea cu Bird, mesajul ‘don’t you worry’ apare în graffitti-urile din cotdianul ei. Bird este repede investit de ea ca protector - el veghează asupra ei când doarme, și astfel ea poate să se liniștească și să închidă ochii.
Obiectul tranzițional oferă astfel un cadru securizant, în care Eul poate începe să adreseze fricile și dificultățile cu care se confruntă.
Dilema internă e formulată, și va fi elaborată, tot prin intermediul lui Bird: el întreabă ‘unde sunt?’, are nevoie să se orienteze, să își găsească repere. Bailey are nevoie de aceste repere, ea este într-o agitație constantă (cinematografic, mișcările agitate ale camerei reflectă parcă această trăire grăbită, haotică, a fetei) și poate reuși uneori doar să înregistreze experiența. Aparatul ei foto este instrumentul prin care Bailey caută să ia o minimă distanță față de evenimentele vieții sale, bune sau rele, ca să le poată privi, nu doar trăi. În colțul ei de cameră, se uită la filmări și asta o ajută să le integreze, adică să transforme senzațiile suscitate de evenimente în reprezentări psihice cu sens și sentimente asociate. Asta o liniștește întrucâtva, dar filmările ei rămân totuși la un nivel fragmentat, nu constituie un narativ intern care să o ajute să înțeleagă cine e, cu ce se confruntă, și cum poate depăși conflictul. Dacă am vedea viața doar prin ochii filmărilor lui Bailey, am fi la fel de descumpăniți ca și ea.
Prin Bird, care își caută originile, Bailey e condusă în fapt la ale sale: la relația cu mama sa, care o respinge (a ‘scăpat’ de ea, o consideră ‘urâtă’ cu părul tuns) dar pe care acum, sub aripa protectoare a lui Bird, Bailey o poate percepe cu ochi mai cuprinzători. Această mamă este și ea victima unor contexte și relații abuzive, poziție din care nu poate lua decizii materne. Mama pe care copilul este furios când nu îi acordă îngrijiri capătă în ochii adolescentului o dimensiune mai realistă; adolescenta Bailey observă acum că această mamă este de fapt (și) foarte neputincioasă (ar vrea să intervină să protejeze surioarele și fratele mai mici ai lui Bailey de partenerul abuziv dar nu reușește). Din perspectivă psihanalitică, integrarea aspectelor frustrante împreună cu cele pozitive denotă o maturizare internă, o capacitate de a tolera ambivalența obiectului (a persoanei). Această realizare ‘îmblânzește’ parțial furia fetei față de mamă și deschide calea către a regăsi (și) iubirea pentru ea și permite o anumită reparație a relației materne.
Bird și-a pierdut mama și este respins de tatăl său, ceea ce îi permite fetei, prin identificare cu el, să elaboreze propria pierdere maternă și angoasa de a fi înlăturată de propriul tată. Este foarte fină psihologic această scenă de elaborare a pierderii, a stării depresive. Bird plânge, îi arată astfel lui Bailey un mod sănătos de a trăi pierderea, în timp ce Bailey ne arată cum se descurca ea până acum cu tristețea. Ea încearcă să îl ‘ajute’ să uite de tristețe, să o evite, provocându-și și îndurând o durere fizică, ca pentru a ‘scurtcircuita’ suferința psihică percepută ca fiind prea amenințătoare, prea copleșitoare (4). Bailey încearcă să îl învețe pe Bird să își ia gândul de la durerea emoțională, să o evite. Dar Bird îi răspunde sănătos și matur, și pune o limită la auto-destructivitate - ‘știi bine că doare’ - nu este nici un fel de triumf asupra durerii faptul de a ți-o genera și îndura singur, doar îți faci rău, iar suferința emoțională nu dispare în fapt, ea continuă să doară. Așadar Bailey își lasă capul pe umărul lui Bird, și descoperă capacitatea de a fi tristă și consolarea, în loc de evitarea și negarea suferinței, care resping elaborarea psihică și sunt asociate cu trauma.
Consolarea devine posibilă grație acestei relații de încredere și atașament, în timp ce evitarea și negarea sunt deseori resorturile unui copil care nu are un umăr pe care să se poată sprijini, un copil care se teme că nu își poate ‘permite’ să fie vulnerabil.
O altă secvență semnificativă pentru travaliul adolescentului este surprinsă în momentul în care Bird îi spune lui Bailey că el nu este ‘eroul’ ei, el nu va fi salvatorul ei. El îi comunică astfel că, deși tentația de a găsi un părinte-substitut e mare, nu este calea de a crește. Ea trebuie să părăsească totuși această poziție infantilă, să preia ea ‘volanul’ vieții sale, să își asume un rol mai matur. Deși acest mesaj poate fi resimțit ca o nouă respingere de îngrijire, în fapt Bird îi lasă loc să devină independentă. Nu este un abandon, deoarece el rămâne lângă ea până când reușește să ‘conducă’ fără sprijinul lui. Însă el doar o acompaniază, nu decide pentru ea și nu o scutește de dificultățile prin care e necesar să treacă.
Bailey are ocazia de a încerca o poziție mai matură în relația cu fratele și surorile sale mai mici, ea fiind împinsă de circumstanțe să preia o funcție parentală față de ei. Și o face cu multă iubire și plăcere, asemeni copilașului care își liniștește cu drag plușul să nu îi fie frică de întuneric, că el îl va proteja. Protejându-și frații, Bailey se simte puternică (și chiar se împuternicește), capabilă să înfrunte violența și frica pentru a-i (și a se) proteja.
Deși pune la cale singură un plan pentru a proteja copiii, Bailey, ca orice copil în pragul adolescenței, are nevoie de protecția reală a unui adult. Bird va îndeplini și acest rol, în lipsa altcuiva. El ține în frâu violența, asigură o siguranță de bază în care fata să se poată afirma fără teamă, iar persoanele iubite să fie protejate de amenințarea distrugerii.
Este interesant momentul în care Bird se luptă cu partenerul abuziv al mamei, iar Bailey privește atentă, și îi vin în minte diverse momente, printre care și momentul în care are pentru prima dată menstruație. Scena aceasta poate fi înțeleasă psihanalitic ca un moment în care, protejată de Bird, Bailey poate integra experiențe care până atunci au fost respinse emoțional. Spre exemplu, deși este conștientă că are menstruație, și deși instinctele copilei sunt bune (ea caută un ghid feminin și primește îndrumare concretă de la iubita tatălui), Bailey funcționează parcă pe pilot automat, din reflex, fără ca acest moment marcant în dezvoltarea ei psihosexuală să fie cu adevărat procesat și înțeles. Menstruația, până la acel moment, nu lăsa urme psihice, ci doar pe pantaloni, pe care Bailey îi aruncă în coșul de rufe ca să nu-i mai vadă, cu un oarecare dispreț. Feminitatea este problematică pentru fată, care în momentul în care simte că își pierde tatăl protector, se tunde ‘la fel’ ca fratele său, se identifică cu un model masculin, pe care îl percepe ca fiind puternic și independent. Respingerea din partea mamei dar și poziția ei de victimă îi complică și mai mult posibilitatea de a se identifica cu ea, modelul său feminin. Astfel, a avea menstruație, a deveni femeie, este asociat cu vulnerabilitatea, și este o amenințare pentru Bailey. Până în clipa când simte ferm protecția lui Bird, iar atunci aceste experiențe angoasante, această vulnerabilitate de a sângera devine acceptabilă psihic. Când se simte în siguranță, ea poate tolera și aspectele sale vulnerabile.
Prin acest travaliu de creștere intermediat de Bird, Bailey reiese mai robustă intern și mai capabilă să înfrunte realitatea fără să o mai nege. Ea are acum o poziție activă în a-și proteja relațiile de iubire (îl alertează pe tată să își recupereze fiul care vrea să fugă de acasă), și acceptă nunta tatălui, fără să se mai simtă în pericol de abandon. La nuntă acceptă să își afișeze feminitatea, și chiar aruncă priviri curioase către un alt băiat. E dispusă să își reprezinte un cuplu diferit de cel oedipian.
Când, în final, ea preia privirea magică a lui Bird, înțelegem că a reușit să internalizeze acest obiect tranzițional și de aceea se poate despărți de el, fără negare, fără furie, fără frică de abandon. Acum poate plânge, și apoi își poate relua cursul vieții.
(1) Conflictul oedipian se dezvoltă în jurul vârstei 3-6 ani, iar rezoluția lui este susținută atât de interdicția incestului cât și de diferența dintre generații (‘când voi crește mare, îmi voi găsi și eu o iubită/iubit al meu’). La adolescență, odată cu maturizarea biologică (adolescentul devine matur genital), este revizitată ‘opțiunea oedipiană’, și încă o dată trebuie respinsă în virtutea interdicției incestului.
(2) Un prototip de obiect tranzițional este plușul preferat al copilului mic, care îl ia cu el la adormire, la grădiniță, iar în relație cu care își poate satisface nevoia de atașament și îngrijire în absența părintelui. Copilul se identifică simultan cu părintele (își învelește plușul și îl liniștește să nu îi fie frică), cât și cu aspectele infantile deplasate pe pluș (se simte el însuși liniștit când liniștește plușul).
(3) Conceptul lui Winnicott de ‘găsit-creat’ se referă la iluzia omnipotentă a bebelușului că el a creat obiectele de care are nevoie și care se regăsesc în exteriorul său, astfel fiind ferit psihicul de realitatea dependenței de ceilalți în care se regăsește, care ar fi intolerabilă psihic la acel moment. În film, Bailey nu consideră că l-a creat pe Bird, dar filmul pare să sugereze acest fapt prin caracterul magic al personajului, prin numele său, prin secvențe în care Bailey are puteri magice. Este sugerată această calitate omnipotentă-magică, ca un înveliș protector pentru copil.
(4) Comportamentele autodestructive (precum tăierile, abuzul de substanțe, expunerea la risc, etc.) sunt simptome complexe, iar înțelegerea lor trebuie realizată în funcție de contextul și nevoile fiecărui adolescent în mod individualizat.