Psihoterapie psihanalitică
Psihologie clinică

Copiii nu cer să meargă la psiholog, dar, în felul lor, copiii comunică o nevoie de sprijin emoțional. În funcție de temperamentul lor și de gradul de maturitate psihoemoțională, copiii ne arată — prin corp, prin comportament, prin joc, prin desen, prin limbaj — dificultățile emoționale prin care trec.

Semnalele lor simptomatice ne indică simultan existența unui conflict emoțional, a unei tensiuni interne, cât și felul în care copilul încearcă să o gestioneze, să scape de ea.
 

Astfel, bebelușii și copiii mici adesea semnalează o tensiune psihică prin intermediul corpului (dereglări ale somnului, ale alimentației, tulburări digestive, prin tonusul muscular foarte încordat) sau prin plânsete greu consolabile. Corpul rămâne însă o cale de exprimare și poate ‘purta’ conflictele emoționale și după această perioadă timpurie: copiii se plâng uneori de dureri de cap, de burtă, mănâncă foarte restrictiv sau, din contră, nu se pot opri din ‘ronțăit’, au accidente legate de toaletă (enuresis, encopresis), etc.
Orice dereglare somatică trebuie însă investigată medical înainte de a considera o origine psihică.

În plan comportamental, copiii pot să aibă o atitudine constant opozantă, iritabilă, să aibă comportamente agresive față de sine sau alții atunci când nu se întâmplă ceea ce dorește, sau din contră, pot să fie retrași, inhibați, dezinteresați de lumea din jur sau de joacă și să aibă un comportament evitant. Unii copii nu pot ‘să stea locului’, agitația lor motorie semnalând o tensiune internă greu de stăvilit.
 

Uneori dispoziția emoțională este cea care exprimă o frământare interioară: copiii pot fi foarte anxioși, triști, apatici, pot să preia atitudini de ‘bebe’ care să îi împiedice să își desfășoare activitățile specifice vârstei, deși au depășit această fază de dezvoltare emoțională.
 

Unele blocaje emoționale pot interfera cu dezvoltarea copilului, rezultând în tulburări de
comunicare, întârzieri ale limbajului, ale motricității, dificultăți de atenție sau concentrare, dificultăți în achizițiile școlare.
Notăm însă că nu orice întârziere în dezvoltare are originea în plan psihoemoțional.
 

Este important de menționat că prezența unor dereglări psihosomatice, a unor comportamente agresive/retragere sau a unor dispoziții emoționale negative nu constituie o tulburare clinică și nu sunt în mod obligatoriu problematice. Aceste variații sunt normale în creșterea copilului și nu reprezintă motive de îngrijorare decât atunci când intensitatea și durata lor încep să afecteze funcționarea copilului în cotidianul său. Atunci când părinții nu sunt siguri dacă semnalele copilului sunt sau nu problematice pentru dezvoltarea acestuia, pot consulta psihologul pentru o evaluare clinică.

Psihoterapia psihanalitică vine în sprijinul copilului prin modul său particular de ‘a asculta’ aceste comunicări simptomatice și de a ajuta copilul să înțeleagă, ‘pe limba lui’, ceea ce trăiește emoțional. Astfel, psihoterapia susține maturizarea psihoemoțională a copilului și diminuează tensiunea internă care îi înfrânează potențialul.

Psihoterapia copilului se poate desfășura într-un cadru individual sau împreună cu părinții, în funcție de problematica relevată. În oricare din cazuri, implicarea părinților în procesul terapeutic este esențială pentru evoluția favorabilă a terapiei.